Casa unui giurgiuvean a fost făcută scrum de un incendiu violent

Casa arsa la Mihai Bravu
Casa arsa la Mihai Bravu

O casă din localitatea Mihai Bravu a ars aproape în totalitate, aseară, vineri, 8 ianuarie, cel mai probabil din cauza jarului sau a scânteilor căzute din sobă pe materiale combustibile.

Proprietarii au observat incendiul destul de târziu, însă au reușit să iasă din casă și au sunat la 112.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Călugăreni și Gărzii de Intervenție Colibași, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă.
Aceștia au constatat faptul că locuința ardea violent, cu flacără deschisă, atât la nivelul acoperișului, cât și în interior. Pentru a evita pericolul de explozie, pompierii au scos din casă trei butelii.

În urma incendiului au ars acoperișul, pe o suprafață de aproximativ 80 mp, trei camere de locuit, electrocasnice, mobilier, documente personale și alte bunuri din interiorul încăperilor.

Au fost salvate alte două camere și mobilierul aferent.

Informare preventivă
Recomandăm cetăţenilor care utilizează la încălzirea locuinţelor sobe, aparate sau mijloace electrice de încălzire, să respecte următoarele măsuri de prevenire a incendiilor:
– asiguraţi verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum de către o persoană autorizată;
– nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;
– folosiţi soba doar cu uşa închisă;
– aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşii;
– nu aşezaţi în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;
– stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;
– nu adormiţi niciodată cu focul aprins în sobă;
– verificaţi integritatea aparatelor şi mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist sau înlocuiți-le;
– decuplaţi aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi;
– nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă sau cu aparatele de încălzire electrice în funcţiune.

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. Despre cookie

Dacă apăsați ”Accept” înseamnă că sunteți de acord cu politica de cookie

Close