Bate vântul schimbării și în fotbalul giurgiuvean

A fost odata Dunarea Giurgiu...
A fost odata Dunarea Giurgiu…

Se întâmplă aproape nimic în fotbalul din ligile inferioare; asta nu înseamnă însă că lumea fotbalului de la acest nivel doarme… Nu doarme dar visează!

Se tot aud zvonuri că ar urma să se producă schimbări (importante) la Dunărea Giurgiu; la Clubul Dunărea Giurgiu căci acolo nu se practică doar fotbal… Ba, aș zice, sunt acolo sporturi mai de succes decât fotbalul (secțiile actuale fiind fotbal, tenis de masă, lupte și gimnastică aerobică)…
Dar pentru cei mai mulți giurgiuveni Dunărea Giurgiu înseamnă fotbal…

Se zvonește că președintele clubului ar urma să fie Nucu Dogaru, un bun profesionist, atlet ca ramură sportivă în care a activat; antrenor la echipa de seniori ar urma să fie Gigi Țațără, fotbalist, bun profesionist și el, gonit însă de la club în urmă cu ceva timp.

Indiferent de ce voi zice, critici tot voi primi! Așa că mai bine zic!!
Avem în Giurgiu un antrenor cu licență A, un giurgiuvean care a antrenat și la Astra și care în actualul context în care Astra pare a fi în declin ar putea transmite experiența sa de la acel club la Dunărea.
Cătălin Leșeanu, despre el vorbesc, este un antrenor cu multă experiență, un om de fotbal, unul despre care însă lumea fotbalului giurgiuvean nu prea vorbește…
Oare de ce? Să fie oare din cauza tatălui său? Și acela este un om de fotbal dar spectrul din perioada în care a condus AJF îl urmărește… Eu zic însă să nu le amestecăm și am tot dreptul să zic asta pentru că nu cred că a fost cineva mai critic la adresa lui Viorel Leșeanu din perioada în care era președinte…
Dar în vreme ce el vedea lucrurile din interior eu chibițam pe margine și există posibilitatea ca cel care greșea mai mult să fi fost eu.

Revenind la Cătălin Leșeanu reamintesc faptul că în urmă cu ceva timp (în primăvară, în plină pandemie), într-o discuție, acesta mi-a spus: ”Nu vă faceți iluzii că nivelul fotbalului la Astra nu va fi în scădere după această perioadă de tristă amintire. Dacă fac un exercițiu de imaginație, am curajul să afirm că va veni vremea în care Dunărea Giurgiu, cu jucători giurgiuveni, ar aduna la Liga a 3-a spectatori mai mulți decât Astra la Liga 1.”

Nu știu dacă aceea poate fi considerată o premoniție însă văzând ce se întâmplă în fotbal, în interiorul Clubului Astra, întâmplări reflectate în rezultatele echipei, parcă încep să privesc cu alți ochi afirmația lui Cătălin Leșeanu.

De ce tot vorbesc despre Cătălin Leșeanu, vor întreba uni… Pentru că noului nostru primar îi place să vorbească despre succesul obținut cu multă muncă și prin forțe proprii, situație în care nu îi poate scăpa din atenție unul ca Leșeanu Cătălin.
Sigur că sunt și alți profesioniști dar mie mi-a atras atenția faptul că numele Leșeanu Cătălin nu apare în vreo discuție după cum mi-a atras atenția, la vremea respectivă, faptul că Gigi Țațără a fost îndepărtat din Clubul Dunărea Giurgiu. Aducerea sa în atenție nu poate decât să mă bucure prin faptul că se îndreaptă o nedreptate…
Pe lângă cei doi, Dogaru și Țațără, eu cred că noul primar nu poate să nu-l observe și pe unul ca Leșeanu Cătălin.

Și, totuși, de ce? l-am întrebat pe Cătălin…

Pentru că ”Din păcate, unii nu știu iar alții nu vor să-și aducă aminte că în 1988 am fost dorit de d-nul profesor Gheorghe Ola la unul din loturile naționale pentru juniori. Se întâmpla la Ploiești, pe o vreme mohorâtă, într-un meci în care mi-a pus în valoare calitățile motrice de viteză și factorul fizic bine antrenat, aspecte ce făceau deliciul unui selecționer ca dumnealui, cu influență mai mult sau mai puțin sovietică.

Îmi aduc aminte și de ploaia de după meci care mi-a întins tricoul de bumbac până la genunchi, greu, plin cu apă, în drumul nostru către căminele de la Institutul de Petrol și Gaze, unde eram cazați. Doar un copac de la piciorul podului de lângă gară, sub care ne-am adăpostit îmi mai era prieten.

Dar cine mai vrea să-și aducă aminte? Nimeni!
Dar e bine că atunci era mai frumos totul și Dumnezeu a fost generos cu noi că am trăit acele vremuri așa comuniste cum era ele.
Câteva luni mai târziu am ajuns în Zăvoi la Chimia Rm. Vîlcea unde m-a antrenat nea’ Mircea Savu.

La Chimia nici nu am apucat să mă legitimez că în scurt timp am ajuns juniorul unei echipe de Liga 3 – Dacia Cozia Călimănești. La Călimănești am trecut prin mâinile regretatului Marian Cincă.
De remarcat că majoritatea antrenorilor mei sunt foști rapidiști.

Și să nu uităm niciodată că la capitolul antrenori, Viorel Leșeanu și Vasile Mustață reprezintă leagănul copilăriei mele și a celor mai frumoase amintiri.”

Mai am multe de povestit cu Cătălin Leșeanu dar sunt deschis la discuții și povești cu oricine altcineva.

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. Despre cookie

Dacă apăsați ”Accept” înseamnă că sunteți de acord cu politica de cookie

Close