Ar trebui mai mulţi măturători decăt poliţişti? Sau ar trebui amenzi mai mari?

Urmele mâncătorilor de seminţe din Găiseni (Cărpenişu)
Urmele mâncătorilor de seminţe din Găiseni (Cărpenişu)

Am scris în ultima perioadă despre acţiuni ale poliţiştilor locali din Giurgiu desfăşurate în scopul prevenirii dar şi al sancţionării celor certaţi cu legea.

Cele mai multe referiri erau la cei care aruncă gunoaie în spaţiul public, în alte locuri decăt cele autorizate, în general, la “mâncătorii” de seminţe, în special.

Credeam că mâncatul de seminţe este un flagel (n.r: aici, ca şi calamitate) care a cuprins municipiul, devenind emblematic pentru oraşul Giurgiu; mai mult chiar, uneori am avut tendinţa să îi bănuiesc pe poliţişti de lipsă de zel în acţiunile lor.

Îmi reconsider poziţia şi o completez cu precizarea că în tot (judeţul) Giurgiu trăiesc giurgiuveni iar măncatul seminţelor (în particular) nu este adevărata problemă; nesimţirea unora dintre noi, în general, este.

Giurgiuvenii şi probabil nu doar ei (zic asta pentru o palidă consolare) mai au mult până la dobândirea spiritului civic (ce vorbă mare şi lipsită de conţinut), până când vor face un minim efort în sensul respectării muncii altora.

În aceste condiţii devine aproape firească întrebarea: nu ar fi mai bine dacă ar fi angajaţi mai mulţi măturători decât poliţişti, atâta vreme cât amenzile (probabil mici) se dovedesc ineficiente?
Iar cu mai mulţi măturători i-am mulţumi şi pe mâncătorii de seminţe (cetăţeni, plătitori de taxe!), simţindu-se astfel şi ei bine şi am rezolva şi problema curăţeniei.

Urmele mâncătorilor de seminţe din Bolintin
Urmele mâncătorilor de seminţe din Bolintin

PS. Rândurile de mai sus nu vor în niciun fel să-i ofenseze pe giurgiuvenii cu bun-simţ (în majoritatea lor covârşitoare); mi-au fost sugerate de câteva imagini primite din mai multe localităţi ale judeţului. Dintre acestea public acum 2, din Găiseni şi Bolintin Vale, căci şi acolo trăiesc giurgiuveni, nu-i aşa?!

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. Despre cookie

Dacă apăsați ”Accept” înseamnă că sunteți de acord cu politica de cookie

Close