Acțiuni ”hotărâte” ale polițiștilor de la Locală

Acțiuni ”hotărâte” ale polițiștilor de la Locală
Acțiuni ”hotărâte” ale polițiștilor de la Locală

Poliția Locală Giurgiu anunță că va desfășura mai multe acțiuni pe raza municipiului în perioada următoare, acțiuni menite să asigure respectarea prevederilor legale de către cetățeni.

Conform unui comunicat de presă, ”Direcția Poliției Locale Giurgiu informează cetățenii municipiului Giurgiu că în perioada 22 – 28 februarie 2021 va acționa pe raza municipiului având ca obiectiv principal aplicarea măsurilor împotriva persoanelor care nu respectă prevederile legale privind colectarea dejecțiilor produse de animale pe domeniul public, a deținătorilor de animale de companie care nu au carnetul de sănătate al animalului asupra lor, atunci când se află în promenadă.

De asemenea, polițiștii locali vor acționa, prin aplicarea măsurilor legale împotriva persoanelor care aruncă cojile de semințe sau alte gunoaie, de orice natură, pe domeniul public, precum și pentru alte fapte identificate și constatate, pentru care Direcția Poliției Locale Giurgiu are competențe.

Rugăm cetățenii municipiului Giurgiu să apeleze Dispeceratul Poliției Locale Giurgiu pentru orice fapte care contravin legislației în vigoare, la numerele de telefon: 0246274668 și 0372735331.”

PS. Sunt ferm convins că astfel de acțiuni hotărâte se vor desfășura în continuare pe străzile municipiului, mai ales pe trotuarele acestora, în special pe acele trotuare blocate de mașinile parcate neregulamentar.

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. Despre cookie

Dacă apăsați ”Accept” înseamnă că sunteți de acord cu politica de cookie

Close