Accident cu 3 autoturisme implicate la Urziceni

Accident la Urziceni
Accident la Urziceni

Un accident în care au fost implicate 3 autoturisme s-a produs vineri, 15 ianuarie, în jurul orei 13.00 pe raza municipiului Urziceni.

În cele trei autoturisme se aflau 5 persoane; în urma impactului dintre autoturisme a rezultat vătămarea corporală a unei persoane, ce a fost transportată la Spitalul din Urziceni pentru îngrijiri medicale.

Cei 3 conducători auto implicați în evenimentul rutier au fost testați cu aparatul Drager, ce a indicat valori negative în toate cazurile.

Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Conform celor transmise de ISU, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit la locul accidentului cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și o ambulanța SAJ Ialomița-substația Urziceni.

În evenimentul rutier au fost implicate cinci persoane, cărora le-a fost acordat primul ajutor medical de echipajele SMURD și SAJ; ulterior două dintre acestea au fost preluate de echipajele medicale de la locul intervenției și transportate la Spitalul Municipal din Urziceni.
Militarii au mai acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiului la locul accidentului și sablare carosabil.

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. Despre cookie

Dacă apăsați ”Accept” înseamnă că sunteți de acord cu politica de cookie

Close