A plecat din Cucuruzu cu ochii spre stele! Spre stelele Michelin

Cristian si echipa de la festivalul medieval
Cristian si echipa de la festivalul medieval

Cristian Mărețu este un tânăr din Cucuruzu, Răsuceni, care a plecat în lumea largă (ca mulți alți români) cu ochii spre stele.

Stelele la care privește și visează Cristian sunt stele Michelin, mult mai importante pentru el decât cele de pe cer pentru că este bucătar și ce poate fi mai important pentru un bucătar decât aprecierea talentului său la cel mai înalt nivel.

Scrierea acestor câtorva rânduri mi-a fost sugerată de către un prieten de-al lui Cristian, Gheorghe Dumitru (și prieten de-al meu pe Fb); mi s-a părut un subiect interesant prin conexiunea pe care am făcut-o între o localitate de la ”capătul lumii” și tânărul plecat în lumea largă…

Cristian Mărețu are acum 27 de ani, a început să lucreze în bucătărie de la 15 ani, după cum el însuși o spune, și de la o ocupație ca oricare alta bucătăria a devenit pentru Cristian un țel în viață.

Un țel pentru atingerea căruia a muncit de i-au sărit capacele și pentru care și-a părăsit locurile natale și chiar țara deși, după cum o spune, nu doar prin alte părți poți dovedi cât ești de bun și poți avea succes, o poți face la fel de bine și în țara ta însă pentru el așa a fost să fie.

După ce a adunat experiență în mai multe țări, România, Cipru, Letonia, acum Cristian Mărețu s-a stabilit în Italia, împreună cu familia sa, soția, copilul dar și mama sa, alături de care a ales să fie, aceasta aflându-se de mai mulți ani în Italia.

Ciprian locuiește acum în Jesi, Ancona și este unul dintre cei mai cunoscuți și mai solicitați bucătari la evenimente importante, talentul său în ale gastronomiei fiind foarte apreciat deși, reamintesc, are doar 27 de ani.

Cristian Mărețu, ca oricare mare bucătar, visează (deocamdată) la stelele Michelin, acestea fiind recunoașterea supremă în ale gastronomiei, și este ferm convins că va ajunge cât de curând să lucreze în cadrul unui colectiv a cărui activitate să fie apreciată cu cel puțin o asemenea stea.

Am luat legătura cu Cristian Mărețu (nu, nu am fost în Italia, prin intermediul tehnicii moderne!) și l-am rugat să-mi spună câteva cuvinte; iată ce mi-a spus (atenție mare la finalul convorbirii):

”Am plecat la vârsta de 15 ani la Giurgiu pentru a face o școală profesională dar nu m-am mulțumit cu acea școală și m-am transferat la București, la un colegiu tehnic auto; pentru a urma acea școală mi-au trebuit bani așa că am fost nevoit să lucrez pentru a face rost de bani.
Am avut noroc cu o rudă îndepărtată care are un restaurant italian în București și m-a luat ca ajutor de bucătar, cu un salariu minim pe economie, bani care m-au ajutat să merg la școală.

S-a întâmplat însă un lucru la care nu mă așteptam, m-am îndrăgostit de bucătărie și mi-am dat seama că bucătar este meseria care îmi place și nu mecanic auto. Am terminat școala auto dar în paralel cu ea, pe lângă faptul că munceam în bucătărie am urmat și cursurile unei școli private de bucătari.

Cu calificarea în buzunar dar mai ales cu multă dragoste de bucătărie am hotărât să-mi urmez drumul, să fiu cu adevărat bucătar și nu doar ajutor; am lucrat pe cont propriu o perioadă la mai multe restaurante din București, am lucrat la restaurantul Actorilor, acolo unde am avut ocazia să întâlnesc marile vedete și avocați cunoscuți, am lucrat și la alte câteva restaurante de renume din Capitală și în momentul în care am simțit că am ceva experiență am zis să văd cum este și prin alte părți.

Am plecat cu un prieten în Cipru, am lucrat 8 luni la un restaurant cu specific cipriot, am fost apoi în Anglia unde am lucrat alte 4 luni după care am plecat cu soția în țara ei, Letonia, lucrând 2 luni gratis cu soacră-mea într-un restaurant cu specific letonian, pentru a învăța câte ceva despre rețetele lor.

În acel an am mers în vacanță în Italia, acolo unde se afla mama mea, și acolo am rămas; cu soția desigur.
Am lucrat în mai multe restaurante în orașul în care locuiesc dar mi-am făcut cu adevărat un nume în urma participării la un festival cu specific medieval, fiind ”Bucătarul” restaurantului medieval și câștigând primul loc, cu o rețetă tipic medievală.

Am lucrat în mai multe restaurante din oraș fapt care mi-a permis să aflu din secretele bucătăriei italiene; având suficientă experiență mi-am luat inima în dinți și mi-am deschis un restaurant al meu, cu Bucătărie specifică, oferind rețete care nu se întâlneau în niciun alt restaurant din oraș.

Am avut încă de la început un succes enorm, atât prin originalitatea rețetelor dar mai ales prin calitatea oferită.
Eram ferm convins că în 2-3 ani de muncă pot aduce restaurantul la nivel de 1 stea Michelin.

Am deschis restaurantul având ca asociat un italian, ca să nu știe lumea că un român este proprietarul… Îmi asum ce zic dar nu pot să nu spun cu profund regret că aici invidia pe străini este foarte mare… Acum, când au aflat mulți că eu, un străin, sunt proprietarul restaurantului, a început să-mi meargă rău… Îmi trimit controale, îmi scriu recenzii proaste, mă vorbesc de rău prin alte localuri…

Din păcate, din cauza taxelor foarte mari și a invidiei unora cred că o să închid restaurantul.
Nu pot să suport să văd cum toată munca și agoniseala mea se duc pe apa Sâmbetei din cauzele menționate.
E posibil să fie și ceva subiectivism în afirmațiile mele însă așa simt acum…

Am participat și la o emisiune mondială de gastronomie; poate că premiile au fost corect acordate însă eu cred că altele au fost criteriile de acordare și că nu a fost decisiv talentul de bucătar al concurenților.

În 2014 am fost un an în România și am ajutat 3-4 restaurante care și acum îmi mulțumesc, mă sună și le transmit prin video rețetele mele.
Mă gândesc foarte serios să mă întorc în România și să-mi deschid un restaurant.
Cred că tot acasă este mai bine! a încheiat cu nostalgie dar și cu oarecare amărăciune în glas Cristian.

Deși articolul este cam lung pentru specificul paginii mele am consemnat integral discuția avută cu Cristian Mărețu, tânărul plecat în lume, din marginea județului, cu ochii spre stele, în speranța că situația lui poate fi un izvor de pilde pentru cei care (încă mai) cred că prin alte zări umblă câinii cu covrigi în coadă mai abitir decât pe la noi…

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. Despre cookie

Dacă apăsați ”Accept” înseamnă că sunteți de acord cu politica de cookie

Close